A primit autorizatia de libera practica in specialitatea ortopedie in unitatile avizate de Ministerul Sanatatii cu ajutorul unor documente false care contineau o gramada de date nereale.

Asa zisul doctor a profesat intr-o clinica privata din Timisoara unde nu sa dat inapoi nici de la interventii chirurgicale cu grad ridicat de risc, de pacienti neducand lipsa datorita reclamei pe care si-a facut-o la mica publicitate dandu-se unul dintre cei mai renumiti ortopezi din Europa.

In trecut a mai “tratat oameni” si in Italia de unde a fost fugarit de autoritatile de la Roma si a decis sa inceapa o noua viata in Romania unde a gasit destui pacienti doritori de de tratament medical serios pentru care plateau sume cuprinse 600 si 800 de euro pentru o interventie chirurgicala.

In prezent Pinori este de negasit fiind cautat atat de Garda Financiara cat si de politistii timisoreni.

În susţinerea unui astfel de proiect anti-obezitate, a fost pus la punct proiectul primului oraş antiobezitate., unde părinţii vor fi sprijiniţi să ofere copiilor activităţi recreative mai sănătoase decât statul în faţa computerului. De asemenea, patronii pot beneficia de stimulente, dacă dovedesc că au investit în crearea unui mediu de viaţă mai sănătos pentru angajaţi. Se va insista şi pe revenirea la alăptarea la sân, cu atât mai mult cu cât tot mai multe studii au arătat că nou-născuţii crescuţi cu lapte praf sunt, aproape fără excepţie, predispuşi să capete o greutate peste cea normală.

Pentru protecţia copiilor vor fi impuse măsuri care acum par absurd: părinţii (care în Marea Britanie nu au voie să-şi plezneacă nici în joacă odraslele) vor putea „să-i pedepsească” scoţându-i la joacă în aer liber. Iar stabilimentele care oferă alimente nesănătoase nu vor primi autorizaţii de deschidere nu doar în incinta spaţiilor şcolare, dar nici până la anumite distanţe de acestea, ba încă nici în apropierea parcurilor. Profesorii vor fi autorizaţi să verifice dacă pacheţelul cu mâncare al elevilor conţine alimente sănătoase, iar părinţii vor semna că au luat cunoştinţă de ceea ce presupune o dietă echilibrată. De asemnea, pentru a consuma hrană sănătoasă, nu congelată/semipreparată, se doreşte ca niciun absolvent de liceu (inclusiv băieţii) să nu poată pretinde că nu ştie să gătească, astfel că vor fi instituite cursurile practice de gătit care vor fi obligatorii.

Cei de la Stemagen susţin că au fost obţinuţi cinci embrioni din celule ale pielii care fuseseră prelevate de la doi bărbaţi, dar că toţi embrionii au fost distruşi în cadrul testelor de laborator. Tehnica pe care au utilizat-o este asemănătoare cu cea deja folosită cu success în clonarea animalelor – oaia Dolly, clonată în 1996, căţelul Snuppy, clonat în 2005. Deosebirea intervine în faptul că, în cazul omului, clonarea nu urmăreşte crearea de organism vii, ci doar a embrionilor ale căror celule stem să fie utilizate în scopuri terapeutice.

Celulele stem sunt un fel de “supercelule” a căror principal şi foarte important însuşire este că se pot transforma în orice tip de celule din organism.astfel, oamenii de ştiinţă încearcă să le obţină pentru a le transforma în celule osoase, celule hepatice, celule cardiace, celule nervoase etc., utilizate apoi în scop terapeutic în boli deloc vindecabile cum ar fi cancerul, maladiile Alzheimer şi Parkinson.

Aceste efecte s-au manifestat chiar şi în cazul celor sănătoşi. Voluntarii sănătoşi (cu vârsta medie de 26 de ani) care au participat la testări, trebuiau să nu depună nciciun efort după ce le-a fost administrată fiecăruia câte o doză de 80 miligrame de cofeină şi 1.000 miligrame de taurină (de două ori pe zi, timp de şapte zile). Subiecţii rămâneau aşezaţi pe scaun, relaxaţi, dar medicii au constatat că frecvenţa cardiacă şi tensiunea arterială au crescut simţitor: ritmul cardiac a crescut în medie cu 8% în prima zi şi cu 11% în cea de-a şaptea zi; valoarea tensiunii arteriale sistolice („maxima”, cum este denimită) a crescut cu 8 % în prima zi şi cu 10 % în cea de-a şaptea zi, iar “minima” au crescut cu 7% în prima zi şi cu 8% în cea de-a şaptea zi a testului.

Aceste creşteri nu depăşesc pragul de alarmă pentru cei sănătoşi, dar folosirea pe termen lung nu este deloc indicată nici pentru ei. Pentru cei care au probleme cardiace cât de mici, băuturile de acest fel pot fi cu adevărat periculoase. Tocmai de aceea, băuturile energizante pe bază de taurină au fost interzise în mai multe ţări europene: Franţa, Suedia, Norvegia şi Danemarca. Agenţia franceză de securitate sanitară a alimentelor a interzis în 2003 comercializarea băuturilor energizante motivând că taurina este suspectă de efecte neuro-comportamentale nedorite, dacă nu durabile, cel puţin tranzitorii, iar D-glucuronolactona, prezentă şi ea în aceste băuturi, este considerată toxică pentru rinichi.

Studiile despre efectele taurinei asupra glandei tiroide sunt încă în desfăşurare.

Pentru a găsi originea sifilisului (boală cunoscută şi sub numele de verolă sau “rău napolitan”) cercetătorii au utilizând pentru prima dată genetica moleculară analizând 26 de tulpini de treponeme (bacterii) dispersate geografic. În urma analizelor respective, au descoperit că tulpinile de treponeme cele mai apropiate de cea a sifilisului (T. pallidum, subspecie a Pallidum), apărută pentru prima dată în Europa în 1495, erau tulpinile vechi, descoperite în America de Sud, care stau la originea pianului (T. pallidum, subspecie a Pertenue). Pianul este o boală tropicală care se manifestă prin leziuni cutanate sau viscerale, foarte asemănătoare cu sifilisul, dar neveneriană. Doar în zonele cele mai sărace ale Asiei, Africii şi Americii de Sud mai există această maladie, dar în secolul XV era foarte des întâlnită în regiunile tropicale, sub o formă diferită din punct de vedere genetic.

Navigatorii întorşi din Lumea Nouă se îmbolnăviseră de pian, dar, întorşi în Europa, au adus şi bacteria respectivă care s-a adaptat la noile condiţii de mediu. Mutarea de la o treponemă la cealaltă este explicată de oamenii de ştiinţă prin adaptarea ei de la o climă umedă, cu care obişnuită, la clima temperată europeană, ceea ce i-a cauzat o mutaţie genetică, transformându-se în bacteria care a generat de atunci încoace sifilisul.

Fetele se simt bine, au început să meargă la grădiniţă şi, susţine presa locală, au cucerit inimile multor locuitori din Cleveland, oraşul în care s-au stabilit din luna martie. “Vine autobuzul dimineaţa şi le aduce după aia acasă, la prânz, înapoi. Merg singure şi le place foarte mult să meargă cu autobuzul o jumătate de oră până la şcoală”, spune mama lor. Cu toate acestea, nici părinţii, nici Fundaţia din Dallas, care se ocupă de îngrijirea celor două fetiţe, nu au abandonat eforturile de a găsi o soluţie, astfel că un chirurg de la Universitatea Yale s-a declarat dispus să caute variante de separare.

Medicii din New Haven le-au consultat şi, peste câteva săptămâni, vor declara dacă vor efectua o intervenţie chirurgicală. De aceasta se va ocupa medicul John Persing, specializat în chirurgie plastică la Universitatea Yale şi echipa acestuia. “Am apreciat foarte mult felul de a aborda problema din partea echipei din Cleveland şi sperăm să avem cel puţin acelaşi realism din partea acestei echipe pe care am văzut-o acum. În primul rând, să se gândească la fete, şi nu la succesul medical” a declarat tatăl fetiţelor.

Boala este foarte frecventă printre cei 800000 de imigranţi din Spania. Medicii de la Spitalul Provincial din Castellon - secţia psihologie, au sesizat că cei mai mulţi dintre pacienţii care prezintă aceste simptome sunt de cetăţenie români: opt din zece români care s-au stabilit în Spania în ultimul an prezintă simptomele acestei boli. Boala se accentuează în perioada sărbătorilor.

“Pacienţii sunt persoane expuse unor situaţii-limită de stres, iar boala are trei factori care acţionează simultan: singurătatea datorată îndepărtării de casă şi familie, sentimentul de eşec profesional, deoarece fără acte este foarte dificil de găsit un serviciu, şi lupta de zi cu zi pentru supravieţuire”, a declarat Joseba Achotegui.

Pe motiv că această ciocolată este mai sănătoasă, a crescut şi consumul ei. Dar, atenţie, producătorii de ciocolată înlătură flavonoizi din cacao, deşi sunt benefici pentru că protejează inima, pe motiv că nu au gust bun – dau ciocolatei un gust mult prea amărui. Rămân în schimb, grăsimile şi zahărul, împotriva cărora “luptă” tocmai flavonoizii.

Astfel, consumatorii sunt convinşi că mănâncă ciocolată sănătoasă, când de fapt lucrurile nu stau aşa. Dacă, totuşi, găsiţi ciocolată amăruie cu flavonoizi, nu o mâncaţi în cantităţi mai mari decât pe o ciocolată cu lapte, deoarece şi ea este bogată în calorii. Chiar este indicat să nu fie asociată cu alte alimente bogate caloric. Ar fi suficiente două pătrăţele de ciocolată amăruie zilnic, care pot reduce tensiunea, dar nu conţin decât 30 de calorii.

Un singur baton de ciocolată amăruie conţine fier, magneziu, flavonoizi cât în şase mere. Mai mult decât atât, pentamerul, o substanţă care se găseşte în cacao,determină apariţia unor proteine care par a bloca divizarea celulelor canceroase.

Rinosinuzită, faringită, laringită sau cancerul de laringe, adică boli ORL, se manifestă print tuse, dar există şi boli din sfera digestivă care ne pot provoca să tuşim. De exemplu, refluxul gastro-esofagian, în care acidul gastric se întoarce din stomac spre esofag. Acest lichid poate declanşa tusea îndată ce ne întindem în pat: o tuse reflexă, iritativă, dată de aciditatea stomacului care ajunge unde nu trebuie. Ea este în acest caz un mecanism de apărare, de eliberare a căilor respiratorii.

Mai există şi tusea psihogenă, care nu este deteminată organic, ci se manifestă ca un tic nervos, ca o tulburare emoţională (depresie, anxietate, dorinţă de a atrage atenţia). Tratamentul antihipertensiv cu inhibitori de enzimă de conversie, prescris în cazul insuficienţei cardiac, poate provoca tuse - aşa-numita “tuse cardiac”.

Dacă o tuse seacă, fără expectoraţii apare după cel mai mic efort, este posibil să existe o boală pulmonară misterioasă numită pneumopatie interstiţială difuză. Este foarte greu de diagnosticat această boală, uneori fiind necesară chiar biopsia pulmonară chirurgicală.

La copii, există cazuri în care tusea cronică poate fi cauzată de parazitozele intestinale: Larvele ascarizilor sau limbricilor, eliberate din intestin, ajung prin circulaţie în plămâni. Prin tuse, larvele ajung în spută şi sunt reînghiţite. Parazitozele sunt depistate cu ajutorul testelor serologice şi al examenului coproparazitologic, fiind apoi tratată cauza parazitozei, nu tusea.

Cele mai la îndemână leacuri naturiste pentru calmarea acceselor de tuse sunt sucul din ridichea neagră (obţinut după ce într-un orificiu al richii se introduce zahăr, cam o linguriţă; după 12 ore rezultă un lichid din care, seara înainte de culcare, se ia o linguriţă) sau cataplasma din făină de muştar (din apă caldă şi făină de muştar se obţine o pastă care este întinsă pe un prosop ce va fi aplicat pe spate sau pe piept, evitându-se zona inimii).

Pentru copii, este plăcut în aceste cazuri ceaiul de ceapă: se fierb 250 ml de apă, apoi se adaugă două-trei linguriţe de miere; amestecul va mai fierbe 10 minute, după care se adaugă ceapa şi se mai lasă la fiert alte 10 minute.

O altă metodă este ceaiul de măsline: cinci-zece măsline verzi sunt strivite, apoi, amestecate cu 30 de grame de zahăr, iar “pasta” obţinută se fierbe într-un litru de apă, timp de aproximativ 10 minute. Este indicat să fie băut lichidul nefiltrat.

Ceaiul verde face ca mahmureala să treacă mai repede decât dacă am bea cafea sau arhirecomandata zeamă de varză. Se procedează astfel: peste trei linguriţe de ceai verde, o lămâie, un vârf de cuţit de sare iodată, o linguriţă de miere şi 200 ml.de apă minerală plată se toarnă o jumătate de litru de apă fierbinte dată în clocot de mai multe ori. După câteva minute în care se produce infuzarea, lichidul poate fi băut.

Pentru a scăpa de mahmureală e bine de ştiu că sunt total contraindicate băuturile acidulate, dar este binevenită o pastilă de aspirină, vitamina C, de vitamina B sau de cisteină. Sau, foarte gustos de altfel, amestecul făcut din banane, căpşune, miere, suc de portocale, lapte şi un praf de sare.

Ieri, inspectorul şcolar general al Capitalei a interzis cadrelor didactice să dea teme pentru vacanţa de iarnă. “Am luat această decizie din normalitate. Atunci când o persoană este în concediu, este în concediu. In perioada de vacanţă, elevii trebuie să se relaxeze. (…) E adevărat că, înainte de ‘89 le dădeam şi în vacanţă, că aşa era cutuma, trebuia să ţii elevii în priză. Cu timpul însă, am renunţat. Am constatat că, uneori, profesorii nici nu se uită pe temele de vacanţă, iar elevii rămân frustraţi”, spune Stelian Fedorca, şeful Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB).

Măsura luată în Bucureşti ar putea fi adoptată şi în restul ţării, mai ales că este în vigoare, încă din 2005, recomandarea Ministerului Educaţiei ca elevii să fie menajaţi în ceea ce priveşte temele pentru acasă, cât şi cele din timpul vacanţelor. Însă hotărârea de ieri a fost dată chiar în ultima zi de vacanţă, când mulţi profesori deja apucaseră să dea respectivele teme, iar elevii nu mai ştiu acum dacă să le facă sau nu.

Elevii se bucură de această măsură, mai ales ca există multe cadre didactice care exagerează cu temele date elevilor pentru timpul liber. Pe de altă parte, profesorii se desprind greu de vechiul obicei al temelor de vacanţă, cu atât mai mult cu cât cei mai mulţi părinţi îi presează cu cerinţa ca, pe motiv că au timp mai mult pe perioada vacanţelor, copiii lor să aibă mai multe teme.

Alfimeprase este un medicament derivat din venin de şarpe. El este folosit în tratarea cheagurilor de sînge de la picioare, dar şi a atacurilor vasculare cerebrale sau a bolilor de inimă. Se preconizează ca acest medicament să apară în cursul anului viitor.

Acapodene va fi extrem de util în prevenirea cancerului de prostată. Până acum, studiile au demonstrat că acest medicament va reduce cu 48% riscul de transformare a celulelor premaligne în cancer de prostată.

480848, aflat încă în faza de cercetare, va fi util pentru prevenirea aterosclerozei şi atacului de cord, prin blocarea enzimei fosfolipază A2 care reprezintă un factor major de risc pentru aceste boli. Este posibil ca acest medicament să apară spre sfârşitul anului viitor.

PPAR (alpha agonist) este destinat pentru a scade nivelul trigliceridelor, creşterea nivelului colesterolului bun cu pînă la 20% şi, în plus, micşorează presiunea sîngelui.

DG031 a fost, iniţial, gândit ca un medicament destinat doar astmului, dar, pe parcursul cercetărilor, a fost constatată utilitatea sa şi în cazul inflamării arterelor şi al atacurior de inimă. Varianta finală a lui DG031 se află în faza primirii aprobărilor pentru a fi comercializat.

ETC-216 este un medicament injectabil, care conduce la creşterea colesterolului bun. De asemenea, un alt efect al lui ETC-216 este reducere substanţială a plăcilor arteriale formate din cauza colesterolului. Cercetările se afla în stare medie, aşa că apariţia medicamentului nu va avea loc anul viitor.

Logica cea mai simplă ne spune ca prospeţimea, sănătatea, vitalitatea = apă. Există nu mai puţin de 54 de boli diferite, de la migrene şi până la forme de cancer care ar putea fi evitate daca am bea suficientă apă. Pare incredibil, dar există medici care afirmă ca aceste boli se pot ameliora şi unele chiar vindeca astfel: cu apă!

Câtă apă? Doi - trei litri pe zi, spun unii. Alţii sunt mai exacţi: fiecare dintre noi ar trebui sa bea a 20-a parte din greutatea corpului sau. De exemplu, dacă ai 60 de kg trebuie să bei 3 litri de apa pe zi. Terapia cu apa nu este deloc complicată: un litru de apă dimineaţa, băut cu o ora înainte de a mânca sau bea altceva. Pe parcursul zilei, restul de apă până la norma fiecăruia.

Dar nu întotdeauna ne este sete!!! Se poate, dar nu fiindcă nu ne-ar fi, ci pentru că organismul are o capacitate uluitoare  de adaptare: dacă s-a obişnuit să funcţioneze în condiţii de apă puţină, nici n-o să mai resimtă setea care ne-ar ajuta să bem cât mai multă apă. Funcţionează acelaşi mecanism ca atunci când, dacă stăm într-o cameră unde se simte un miros supărător, după un timp n-o să-l mai simţim.Corpul ne-a dat un semnal la început, dar, dacă mirosul e constant, o să îl ignore ca să-şi poată continua alte activităţi. La fel e şi cu senzaţia de sete. Dupa un timp corpul va crede că n-are încotro şi se va descurca cum poate.

Creierul nostru este 90% apă. Cartilagiile au şi ele un procent mare de apă (dacă iţi troznesc oasele, mai mult ca sigur este din cauza deshidratării). Cercetătorii au constatat ca 90% dintre durerile de stomac sunt cauzate de insuficienţa apei în organism, de aceea medicii spun: “Daca iei un calmant pentru durere, apa cu care bei medicamentul te ajută mai mult decât calmantul în sine!”

Autismul este o tulburare a creierului care, în primul rând, interferează cu abilitatea de a comunica şi de a relaţiona cu cei din jur. De obicei, părinţii devin îngrijoraţi atunci când observă că băiatul sau fata lor nu începe să vorbească, nu răspunde şi nu interacţionează cu cei din jurul lui. Întradevăr, copiii cu autism nu au o dezvoltare normală a vorbirii şi par surzi, deşi testele de audiometrie sunt normale, deoarece autismul afectează modul în care copilul percepe şi proceseaza informaţiile din jur.

Primele semne ale autismului apar înaintea vârstei de 3 ani.Există grade diferite de manifestare a acestei afecţiuni: unii pot fi capabili să funcţioneze la un nivel foarte ridicat şi pot chiar să meargă la o şcoală normală, sub o atentă supraveghere, în timp ce alţii au nevoie de un însoţitor aproape tot timpul. Tratamentul acestei tulburări conduce la o ameliorare semnificativă, important este diagnosticarea din timp. Se poate ajunge ca respectivul să devină capabil să traiască independent atunci cand ajunge adult.

Iată câteva dintre simptomele acestei tulburări:

- probleme semnificative în dezvoltarea abilităţilor de comunicare nonverbală(privirea ochi-în-ochi, expresii faciale şi posturi ale corpului)- incapacitatea de a stabili relaţii de prietenie cu ceide aceeaşi vârsta

- lipsa interesului în a împărtăşi bucuria, preocupările sau realizările cu cei din  jur

- lipsa empatiei: (dificultăţi în sesizarea, înţelegerea sentimentelor altor persoane, cum ar fi durerea sau tristeţea).

- întârziere în vorbire sau chiar lipsa acesteia: aproximativ 50% dintre persoanele cu autism nu vor vorbi niciodată.

- probleme în iniţierea şi în menţinerea continuităţii unei conversaţii.

- limbaj sterotip şi folosirea repetitivă a unor cuvinte: repetarea unei propoziţii sau a unei fraze auzite de curând (ecolalie).

- neînţelegerea punctului de vedere al persoanei cu care are conversaţia (de exemplu, o persoana cu autism nu înţeleg că cineva glumeşte sau repetă comunicarea cuvânt cu cuvânt, dar nu are capacitatea de a întelege mesajul, sensul transmis.)

- Interes diminuat în diverse activitaţi sau în joc (o atenţie neobişnuită asupra jucăriilor: copiii cu autism se concentrează adesea pe anumite părţi ale jucăriilor, cum ar fi roţile unei maşinuţe şi nu se joacă cu întreaga jucărie)

- nevoie de uniformitate/simetrie şi de rutină (un copil cu autism poate avea întotdeauna nevoie să mănânce pâine înainte de salată şi insistă ca spre şcoală să meargă în fiecare zi pe acelaşi).

- comportament stereotip (bătăi din palme sau legănarea corpului).

Ultimele cercetări au demonstrat că aceia care suferă de autism au mai multă substanţă cenuşie în acele zone ale creierului unde se află sediul empatiei şi al învăţării prin observare decât ceilalţi. Deasemenea, a fost observată o diminuare importantă a substanţei cenuşii în regiunea dreaptă a amigdalei, ceea ce este legată de incapacitatea de funcţionare socială.

Concluzia cercetătorilor este că autismul, respectiv incapacitatea copiilor de a stabili relaţii cu ceilalţi, ar putea rezulta dintr-o anomalie în funcţionarea sistemului de neuroni. Este vorba despre „neuronii-oglindă”, respectiv celulele cerebrale care devin active atunci când executarea unei acţiuni determină şi o emoţie sau o senzaţie.

Pentru a fi înregistrată în banca de virusuri a Uniunii Europene, tulpina virusului va fi expediată, după ce acesta va fi izolat pe ouă embrionate, la Laboratorul Comunitar de Referinţă pentru Influenţa Aviară din Weybridge, Anglia.

În zonă au fost luate măsuri specifice, care vor fi menţinute timp de 21 de zile. Prima măsură a fost vaccinarea tuturor locuitorilor comunei împotriva virusului aviar. Localitatea Murighiol nu va intra în carantină, dar la fiecare intrare/ieşire din Murighiol au fost instalate filtre de dezinsecţie. O altă măsură este restricţionarea circulaţiei animalelor şi interzicerea comercializării şi transportului păsărilor, cărnii de pasăre şi a ouălelor. De asemenea, Comandamentul Antiepizootic a decis ca păsările de pe raza localităţii Murighiol să fie ucise, iar pe o rază de 10 kilometri a fost insituită zona de protecţie, ceea ce include şi localităţile Mahmudia, Dunăvăţul de Jos, Dunăvăţul de Sus, Plopul şi Sarinasuf.

Acum doi ani, tot în judeţul Tulcea a fost identificat primul focar de gripă aviară (localitatea Ceamurlia de Jos). Au urmat atunci 7 luni în care 52 de focare de păsări infectate cu virusul H5N1 au fost descoperite în 9 judeţe din ţară. În aprilie 2006 autorităţile au raportat stingerea primului val de gripă aviară, ca, după numai o lună, să fie depistat virusul H5N1 la o fermă avicolă din judeţul Braşov: al doilea val al gripei începea. Virusul s-a răspândit în doar trei săptămâni, în 18 judeţe, chiar şi în Bucureşti, înregistrându-se 127 de focare. La sfârşitul lunii iulie, ultimul focar a fost stins.

Ieri, Autorităţile române au informat Comisia Europeană despre prezenţa virusului gripei aviare în zona Deltei Dunării.

Cantitatea de colesterol este reglată de lecitină. Fierberea hranei distruge enzimele lecitinei şi se pierde astfel capacitatea ei de a ţine sub control nivelul colesterolului. În felul acesta, colesterolul se acumulează în sânge. Surplusul de colesterol se depune pe pereţii arterelor sub formă de plăci denumite ateroame care îngreunează circulaţia sanguină şi provoacă hipertensiune. De pe pereţii arterelor se poate desprinde un aterom care se dizolvă în circuitul sanguin, dar dacă nu se dizolvă va bloca artera şi se va produce infarctul. Excesul de colesterol depus în artere determină şi ruperea vaselor de sange.

Nutriţioniştii consideră că, pentru ne menţine un nivel scăzut al colesterolului, trebuie incluse cinci alimente anume la fiecare masă. Acestea sunt migdalele, ovăzul, somonul sau tonul şi vinul:

• migdalele reduc cu 4,4% colesterolul prin consumarea a câte 100 de grame zilnic. Grăsimea monosaturată din compoziţia migdalei este cea mai sănătoasă dintre grăsimi.

• ovăzul duce la o scădere drastică a colesterolului datorită fibrelor solubile pe care le conţine. Sub formă de terci sau de zeamă de ovăz, această cereală neutralizează acizii care duc la formarea în exces a colesterolului.

• peştele, în special somonul şi tonul, conţine cantităţi mari de acizii graşi omega-3, care ajută la prevenirea cancerului, dar şi la lupta cu colesterolul. 1,5-3 grame de acizi omega-3 pe zi este doza necesară adulţilor, cantitate care se găseşte într-un sfert de somon matur.

• vinul roşu este un anti-inflamator pentru artere şi ajută la menţinerea unui nivel scăzut de colesterol, datorită flavonoizilor din vin. Un pahar pe zi ar fi suficient.

Dr. Huang Hongyun, directorul spitalului şi şeful echipei de medici care efectuează operaţiile, a descris activitatea spitalului: „Am început să facem astfel de operaţii în anul 2001. În spitalul nostru au fost mai mult de 1.200 de pacienţi din peste 70 de ţări şi regiuni din Europa, America, cu afecţiuni ale sistemului nervos central şi care, în pofida cercetărilor numeroase în acest domeniu, sunt considerate ca fiind imposibil de vindecat. Noi încercăm şi reuşim să înregistrăm unele rezultate pozitive în ce priveşte recuperarea unor funcţii neurologice şi ne continuăm eforturile pentru creşterea eficienţei operaţiilor şi tratamentului pe care le efectuăm aici”.

Pacienţii sunt aşteptaţi la aeroport şi apoi, din cauza numărului lor mare, sunt mai întâi cazaţi în hotelul spitalului sau chiar în oraş, pentru câteva zile, şi mutaţi, ulterior, într-una din rezervele destinate pacienţilor străini. Imediat după internare, pacienţii sunt examinaţi, efectuează diverse analize medicale, iau la cunoştinţă riscurile posibile şi completază formularele prin care îşi dau acordul pentru efectuarea operaţiei (referitor la riscuri, medicii garantează că pacienţilor nu li se va agrava situaţia). În final, foarte important, pacienţii se angajează să nu divulge fără încuviinţarea medicilor chinezi amănunte despre tratamentul pre şi postoperatorii.

Un pacient roman, Lucian, cu afecţiuni la coloana vertebrală după un accident, a descris pe scurt tratamentul: “Operaţia în sine constă în efectuarea a două orificii în partea de sus a capului, pentru transplant, urmată de două sau trei puncţii în partea de jos a coloanei vertebrale. La două-trei zile după operaţie a început tratamentul prin masaj medical, acupunctură, ulterior exerciţii de mers, bicicletă medicinal”.

Un alt român, Nelu, nu putea merge mai mult de zece metri fără sprijin, plus unele probleme de echilibru. După operaţie a început tratamentul de recuperare, exerciţii de mers combinate cu flexări ale picioarelor, bicicletă, astfel că acum merge 40 de metri fără sprijin şi continuă până la 60 metri ajutându-se din când în când de bara de pe perete, iar echilibrul este mult mai bun, reuşeşind un lucru imposibil înainte de operaţie: să se întoarcă singur la 180 de grade.

Vindecarea completă în toate cazurile nu este garantată. Fiecare pacient are particularităţile sale şi resimte în mod diferit efectele operaţiei. Medicii spun că celulele sunt active timp de şase luni, dar dacă apoi nu se vede niciun semn de schimbare a stării, şansele de vindecare scad la zero. “Eu trebuie să le spun adevărul: că nici noi nu deţinem metoda vindecării, dar ne străduim şi reuşim, într-o anumită măsură, să ameliorăm starea pacienţilor. Ei trebuie să ştie ce este posibil şi ce nu este posibil. Dacă ei au speranţa vindecării complete, îi sfătuiesc să nu vină. Noi ne străduim să asigurăm îngrijire medicală de cel mai înalt nivel, dar la acest moment nu există metodă de vindecare. Sunt convins că va sosi timpul când aceste boli vor fi vindecabile în întregime, prin eforturile medicilor din întreaga lume, prin eforturile noastre. Este adevărat că ştiinţa nu ne oferă explicaţii despre cum se întâmplă ameliorarea stării pacienţilor, dar noi suntem obligaţi, ca medici, să luăm în considerare rezultatele, noi trebuie să-i ajutăm cât putem pe aceşti oameni care, altfel, primesc diagnosticul de nevindecabil.” a spus medical Huang.

Cauzele pentru care la noi în ţară există un foarte mic număr de donatori sunt diverse. Pe de o parte, este extrem de deficitară depistarea donatorilor aflaţi în moarte cerebrală, adica cei al căror creier a murit şi mai sunt ţinuţi în viaţă doar prin aparate (exista doar opt coordonatori de transplant împărţiţi pe regiuni geografice, în cele 450 de spitale din România, iar aparatura necesară lipseşte din cele mai multe spitale). Dacă nu are cine face constatarea că pacienţii respectivi nu mai au nicio cale de însănătoşire şi de ieşire din moartea cerebrală, organele lor nu pot fi donate. Astfel, media pentru numărul de donatori, raportată la fiecare milion de locuitori, este la noi 0,5, în timp ce în ţările UE ajunge şi la 20.

Pe de altă parte, legislaţia românească prevede obligativitatea acordului unuia din membrii familiei, iar dacă unul din parinţi sau un frate se împotriveşte, transplantul nu se mai poate efectua. În UE, majoritatea ţărilor şi-au adaptat legislaţia, astfel că acolo a intrat în vigoare acordul prezumat, prin care, dacă un pacient aflat în moarte cerebrală nu şi-a exprimat în timpul vieţii refuzul explicit de a deveni donator, se consideră automat că este de acord. În Spania, unde acordul prezumat este prevăzut în lege, anul trecut au fost 1900 de donatori.

„La momentul elaborării legii respective s-a pus în discuţie problema introducerii acordului prezumat, dar Comisia de Bioetica a fost total împotrivă, pentru că astfel nici nu se rezolva problema transplanturilor şi se mai introducea şi o noua problema: corpul uman era tratat ca un obiect“ a declarat presedintele ANT referitor la legislaţia noastră în domeniul transplanturilor.

O nouă lege ce prevede acordul prezumat a fost introdusă în parlament acum două săptămâni.În decursul anilor, a crescut durata de viaţă a celor cărora li se transplantau organe: 60% din cei care au beneficiat de un transplant de ficat trăiesc mai mult de zece ani după transplant.

Formularul E-112 se obţine de la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) din judeţul respectiv (în maxim 48 de ore, CAS este obligată să vi-l elibereze). Pentru a avea dreptul la serviciile oferite în străinătate prin intermediul acestui formular, persoana respectivă trebuie să fie plătitoare de cotizaţie la fondul unic al asigurărilor de sănătate.

Reprezentanţii CNAS susţin că, mai întâi, este nevoie şi de avizul unei comisii din Ministerul Sănătăţii Publice, care să confirme că în România nu există acea posibilitate de tratament/intervenţie chirurgicală pentru cazul respectiv. Abia apoi poate fi completat formularul.

Pe de altă parte, Mihaela Rădulescu a declarat într-o emisiune a Antenei 3 că, ocupându-se de obţinerea unei mari sume de bani pentru Teodora, fetiţa Lianei Stanciu şi a lui Miţă de la “Bere gratis”, a aflat de existenţa acestui formular care, după spusele ei, nu este atât de complicat pe cât încearcă autorităţile să-l facă: pe el, medicul curant trebuie să specifice clar “tratamentul nu poate fi făcut în timp util în România”. După completarea de către medicul curant, va fi depus la CAS însoţit de analize.

Mai multe detalii puteti gasi pe link-urile de mai jos

http://ec.europa.eu/employment_social/social_security_schemes/healthcare/e112/conditions_ro.htm
http://www.cnas.ro/default.asp?id=296&strSearch=formularul e 112

Editare ulterioara:
Specimen (model) formular click pentru download

Nu este cunoscută cu exactitate cauza sau cumulul de cauze ce duc la apariţia acestei tulburării. Studiile de imagistică cerebrală au evidenţiat existenţa unor modificări la nivelul creierului, alterări ale structurii creierului, disfuncţionalităţi ale neurotransmiţătorilor dopamina şi norepinefrina ce sunt implicaţi în controlul atenţiei şi acţivităţii, diferenţe ale activării unor regiuni cerebrale în lobii frontali, responsabile de mecanismele de inhiniţie, ceea ce duce la dificultăţi în inhibarea reacţiilor emoţionale, cognitive şi comportamentale.

Cele mai recente cercetări au scos în evidenţă că ADHD se transmite genetic, de la părinţi la copii, dar că predispoziţia va duce la apariţia ADHD în funcţie de factorii de mediul psihosociali: relaţia părinte-copil, un mediu familial stresant sunt un factori favorizanţi.

Simptomele ADHD sunt:

Neatenţia

• Deseori nu observă detalii şi fac frecvent greşeli cauzate de neatenţie
• De multe ori întâmpină dificultăţi cand trebuie sa-şi menţina atenţia concentrată la teme sau la joc, pentru un timp mai îndelungat
• De cele mai multe ori, cand alţii îi vorbesc dă impresia că nu ascultă
• Dseori nu urmează întru totul cerinţele celorlalţi şi nu pot finaliza temele sau celelalte sarcini
• Deseori are greutăţi în organizarea temelor şi a altor activităţi
• Adesea evită sau respinge activităţile sau temele care ii solicită efort mintal
• Pierde adesea obiecte necesare (jucării, creione, cărţi)
• Se lasă uşor distras de stimulii externi
• Este uituc în activităţile zilnice

Hiperactivitatea

• Deseori işi mişcă mainile, picioarele sau nu-şi găseste locul pe scaun
• De multe ori se ridică fără rost de pe scaun
• Alearga sau se caţără în situaţii în care acest comportament nu este adecvat
• Are dificultăţi când trebuie să se joace sau să facă diferite activităţi în linişte
• De multe ori este agitat, are o activitate motorie exagerată, care nu poate fi influenţată de reguli sociale sau de observaţiile părinţilor

Impulsivitatea

• Deseori răspunde fără să aştepte ca întrebarea să fie complet formulată
• Are dificultăţi în a-şi aştepta rândul la joc sau în alte activităţi de grup
• Frecvent îi întrerupe şi ii deranjeaza pe ceilalţi
• Deseori vorbeşte foarte mult, fără să-i pese de constrângerile sociale

Acestea fac parte din comportamentul normal al copilului de vârstă preşcolară, ceea ce face complicată depistarea ADHD, dar se accentuează şi devin evidente odată cu începerea şcolii deoarece încep să fie solicitate acele abilităţi cognitive şi socio-emoţionale de independenţă, autonomie şi funcţionare socială care în cazul copiilor cu ADHD nu sunt deloc punctele lor tari.

Între 13-18 ani, tulburarea pare că este relativ stabilă, dar, dacă nu se intervine terapeutic, problemele pot persista, astfel că se vor continua şi la vârstă adultă producând dificultăţi de concentrare, de planificare şi finalizare a unei activităţi.

Majoritatea adulţilor cu ADHD au probleme atât în familie, cat şi la locul de muncă; prezintă frecvent o stima de sine scăzută şi frustrare (rata divorţurilor, a tabagismului, alcoolismului sau abuzului de droguri este mai mare la persoanele cu ADHD). Unii adulţi ajung să constate că suferă ei înşişi de ADHD doar după ce acest diagnostic a fost depistat la copilul lor.

Este indicat să se apeleze la persoane competente în depistarea şi tratarea acestei tulburări după o atentă examinare a copilului pe parcursul mai multor vizite repetate la specialist şi a unui interviu amănunţit cu părinţii. Cei care pot pune diagnosticul ADHD şi prescriu tratamentul adecvat sunt medicul de familie, medicul neurolog sau psihiatrul, iar cei care acordă servicii de psihoterapie şi consiliere psihologică sunt psihologul, psihoterapeutul comportamental, asistentul social, specialistul în consiliere psihologică, terapeutul de familie.

Fungusul responsabil de apariţia mătreţii se hrăneşte cu sebumul secretat de glandele sebacee care se găsesc la nivelul pielii (sebumul are rolul de a proteja părul şi pielea de degradare). O hiperînmulţire a acestei ciuperci determină o hiperproducţie de celule epiteliale ale pielii capului. Acestea se strâng la nivelul scalpului şi se desprind ulterior sub forma unor coji albicioase.

Statisticile în ceea ce priveşte numărul celor care au mătreaţă nu sunt foarte exacte. Se pare, totuşi, că, la nivelul planetei, jumătate din populaţie este afectată de mătreaţă (în rândul bărbaţilor ponderea fiind mai mare).

Substanţele active din sampoanele/tratamentele antimatreaţă sunt: zinc pyrithione (în Head&Shoulders şi Fructis), selenium sulfide (în Selsun şi în Vichy dercos) şi ketoconazol care (în Nizoral sau în Ketodar). Cercetătorii speră ca prin descoperirea codului genetic al ciupercii “vinovate” de apariţia mătreţii să poată inventa şampoane mult mai eficiente împotriva mătreţii.

Până atunci, atenţie! Uneori mătreaţa poate fi un simptom al unor boli mult mai grave şi trebuie consultat de urgenţă un dermatolog. Daca observaţi că particulele de matreaţă sunt galbene şi au o consistenţă grasă, atunci poate fi vorba de dermatita seboreică, care se poate întinde la sprâncene şi chiar în cutele nasului (ca piele iritată care se descuamează). Sau, mai grav, poate fi vorba despre psoriazis al scalpului dacă porţiuni mari de piele sunt afectate de solzi uscaţi argintii, cu aspect uscat.

Chinezii sunt convinşi că în vindecare trebuie să participe şi sufletul, iar un om cu suflet rău nu se vindecă, oricâte leacuri ar lua. Sediul sufletului, conform filozofiei chineze, este inima, iar pe corpul omenesc există un punct prin care se ajunge la suflet: un punct energetic aflat la două laturi de deget de încheietura pumnului, denumit de chinezi “vama sufletului” Este acel punct în care a pătruns primul cui în trupul lui Iisus, atunci când a fost răstignit (chinezii, cu mii de ani în urmă, credeau într-un singur Dumnezeu).

Filozofia chineză afirmă că fiecare organ are un suflet, un duh. Ficatul, de exemplu, este sediul mânie, supărării şi un fel de “general” care elaborează strategia. Dacă un om are un deficit de energie pe ficat, atunci se enervează des. Vezica biliară este organul care ne dă curajul de a lua decizii. Dacă pancreasul şi/sau stomacul prezintă deficite de energie, atunci suntem mai tot timpul îngrijoraţi, nemulţumiţi, despicăm firul în patru… Atunci când plămânii se află în suferinţă energetică, devenim trişti, melancolici. Rinichiul dă durată vieţii, fiind considerat rezervorul de energie al organismului, în el regăsindu-se energia ancestrală, cea lăsată moştenire de către părinţi. Rinichiul donează energie altui organ aflat în sărăcie energetică. Iar inima, de necrezut, este afectată atunci când sentimentul de bucurie este în exces.

Organelor le sunt caracteristice şi diverse gusturi, spune filozofia şi medicina naturistă din China. Astfel, ficatului îi este specific gustul acru, de aceea cei cu probleme la ficat simt nevoia să mănânce murături, vişine sau alte alimente acre. Inima are gustul amar, gust despre care se crede că are rolul de a concentra energia: când scade concentraţia energetică, amarul adună şi conservă energia. Nu întâmplător pe la noi se spune că simţim un gust amar când suntem supăraţi, iar în China masa începe cu un ceai amar. Energia plămânilor este întărită de gustul picant. Gustul dulce e mai complicat decât toate. El dă dependenţă precum drogurile, fumatul, alcoolul.

În limbajul de specialitate “ceara” din urechi este denumită cerumen. Rolul său este de a menţinere uni PH adecvat, de a lubrefia pielea conductului auditiv extern, având efect antibacterian şi protejând astfel de microbi pielea din interiorul conductului auditiv, dar şi faţa exterioară a membranei timpanice. De asemenea, menţine elasticitatea timpanului. Atunci când secreţia de cerumen este în limite normale, el se găseşte ca o peliculă pe faţa interioară conductului auditiv. Atunci când secreţie scade, sau chiar dispare, pielea din interiorul conductului se usucă, se descuamează şi apar otitele externe.

Cercetările ştiinţifice au demonstrat că ansamblul bilogic al urechii este astfel constituit încât să împingă spre exterior orice corp aflat în conduct. Tocmai de aceea, nu este recomandată folosirea zilnică a beţişorului de ureche, ci doar o dată pe săptămână şi doar pentru a îndepărta cerumenul de la intrarea externă a conductului. Altfel, riscăm să stricăm echilibrul urechii şi cantitatea de cerumen secretată de aceasta. Dacă beţişoarele sunt folosite prea des şi prea în profunzimea canalului auditiv, apar mâncărimi în ureche în timpul procesului de curăţare. Treptat, continuarea în acelaşi ritm, transformă această mâncărime în usturime, iar otita este iminentă.

Pot apărea astfel de “dopuri” după baie, cauzate de expandarea cerumenului în contact cu apa. Odată cu înaintarea în vârstă, dinamica urechii se modifică: “mişcările” propri urechii, de îndepărtare a cerumenului, scad ca intensitate şi apare riscul acumulării lui. În cazul în care se constată acumulări exagerate, aşa numitele “dopuri” este necesaă prezentarea la medic.Tehnica veche de îndepărtare a dopurilor prin spălături cu ser fiziologic nu este sigură, putând crea fisuri în timpan. În prezent, este utilizată înmuierea dopului cu apă oxigenată (din 30 în 30 de minute, de mai multe ori, în funcţie de mărimea dopului) şi aspirarea lui de către medic, sub microscop.

Conf. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie (SRP), a declarat că 4% din români suferă de un sindrom de apnee în somn, iar între 40-60% sforăie. “Am început să resimţim o presiune inimaginabilă asupra serviciilor de specialitate pentru diagnosticarea şi, mai ales, tratamentul acestor grupe de afecţiuni. Dacă la început sforăitul este un simptom premonitor care, aparent, este acceptat de cei apropiaţi, atunci când acesta se combină cu semnele amintite anterior, începe să deranjeze, mai ales, în cazul formelor severe, când pacienţii dorm în şezut în pat, pentru că aşezaţi în pat se sufocă şi cad din pat în clipa în care aţipesc. O parte dintre pacienţi nu realizează că dorm, iar dimineaţa acuză faptul că nu s-au odihnit suficient. Există şi o categorie mică care nu sunt deranjaţi de aceste fenomene, dar familia observă că, în timpul somnului, au nişte pauze în respiraţie foarte mari, simulând o moarte iminentă”.

Dar ce se petrece de fapt în timp ce dormim? Musculatura gâtului se relaxează astfel că zona pe unde intră aerul în plămân se îngustează putând fi blocată de fundul limbii, ca de un dop. Acesta este momentul unei pauze în respiraţie, în care oxigenarea creierului scade, iar respective persoană parcă se luptă în somn ca să învingă dopul. Drept urmare, se trece din stadiul de somn profund şi odihnitor, la cel superficial şi total neodihnitor.

Acestă boală se numeşte apnee în somn şi, cel mai des se complică cu diabet zaharat, infarct miocardic, tulburări de ritm cardiac nocturne, chiar cu stop cardiac pe timpul nopţii, accidente vasculare cerebrale. Se asociază, în general, cu insuficienţa cardiacă, hipotiroidismul, acromegalia, hipertensiune arterială malignă.

Cei care ştiu că în timpul somnului au astfel de probleme pot să se adreseze pentru o consultaţie unuia dintre centrele de diagnostic specializate aflate în Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Cluj, Târgu-Mureş (pentru mai multe informaţii poate fi accesat site-ul Societăţii Române de Pneumologie - www.srp.ro). Vor fi efectuate, mai întâi, investigaţii ale inimii (EKG), pulmonare (radiografie pulmonară, spirometrie) şi un consult ORL. Apoi, pacienţii vor dormi o noapte sau două, în funcţie de rezultatul analizelor, conectaţi fiind la aparate care identifică pauzele de respiraţie, lipsa de somn, alte suferinţe ale altor organe etc.

“Mai poate fi poate făcută o testare cu ajutorul unui aparat care introduce aer în presiune pe o mască şi care ţine calea pe unde intră aerul în plămân deschisă, în aşa fel încât să nu mai permită aceste pauze. Aceasta este o variantă de tratament, alături de altele realizate prin intervenţii specifice de către orelişti sau chiar prin aplicarea de proteze dentare”, a explicat conf. dr. Florin Mihălţan.

Cercetările şi studiile au fost efectuate asupra unui număr mare de specii de animale vertebrate, de la păsări la babuini. Concluziile la care au ajuns cercetătorii sunt că, la cel puţin 20 de specii de vertebrate dintre cele studiate, activitatea sexuală intensă, cu cât mai multe partenere, îi îmbătrăneşte mai rapid pe masculi scurtându-le perioada de viaţă faţă de cea a femeilor.

Specialiştii consideră că efortul pe care-l depun masculii pentru a cuceri cât mai multe partenere este foarte intens, iar organismul masculilor nu este „programat” în acele perioade decât să câştige “lupta” şi să se bucure de „victorie”, nu şi pentru conservarea stării fizice şi longevitate. Spre deosebire de aceste cazuri, masculii ce fac parte din specii monogame (de exemplu gâştele sau corbii, care nu se împerechează pe parcursul vieţii decât cu o singură parteneră) trăiesc mult mai mult: corbii depăşesc suta de ani.