Se căsătoreşte cu o tânără văduvă bogată, iar după opt ani se reîntoarce în Lower Largo. Aici se întâlneşte cu Daniel Defoe, căruia îi va vinde manuscrisul cu însemnările sale despre întreaga poveste. Continuă să-şi petreacă timpul cu pisicile sale şi marinarii veniţi de pe mare, pomenind mereu că regretă plecarea de pe insulă şi reîntoarcerea  printre oameni.

Incapacitatea sa de a se adapta în mijocul semenilor şi spiritul de aventură nu-i dau pace. După doar câteva luni de la întoarcerea în satul natal se îmbarcă din nou, de aceasta data cu destinaţia Africa. Va fi ultima lui aventură, deoarece pe parcursul călătoriei moare din cauza febrei care afectase aproape tot echipajul vasului. În jurnalul de bord este consemnată aruncarea trupului său în mare, după vechile legi nescrise ale marinarilor.

După mai bine de două sute de ani de la moartea sa, pe 1 ianuarie 1966 insula pe care a trăit Alexander Selkirk timp de peste patru ani este denumită oficial “Insula lui Robinson Crusoe”, iar o altă insulă din arhipeleagul Juan Fernandez a primit numele de “Insula lui Alejandro Selkirk”. Se spune că un alt personaj abandonat în acel arhipeleag ca şi Alexander Selkirk ar fi fost un indian, al cărui nume european era Robin, şi care poate a fost tot o sursă de inspiraţie pentru personajul Vineri.

Actualmente, Insula lui Robinson Crusoe este declarată monument al biosferei. Printre plantele uimitoare de pe insulă este şi cel mai rar copac din lume: Dendroseris neriifolia specie din care mai există un singur exemplar. Acolo trăieşte o singură comunitate, un sat de pescari, cu o populaţie în jur de 600 de locuitori.

Nu este nevoie de ploi puternice. Picăturile de ploaie măruntă sunt de aproximativ un milimetru în diametru, dar au un impact energetic de 2 microjouli. Cele ale ploilor torenţiale sunt de 5 milimetri, dând fiecare câte un impuls de 1 milijoule. Acest impact se traduce astfel: din cel al celei mai mici dintre picături ar rezulta un microwatt, suficient pentru transmiterea unui bit de informaţie pe o distanţă de 10 metri. Au fost efectuate şi simulări computerizate diverse pentru a stabili caracteristicile materialului folosit ca bază: respectivul material piezoelectric trebuie să aibă o grosime optimă de 25 de micrometri şi o lăţime de 10 centimetri.

Noul tip de energie poate alimenta diferite dispozitive electrice şi senzori, poate fi utilizată pentru a veni în completarea energiei solare, despre care se ştie că produce mai multă electricitate pentru moment, dar nu poate funcţiona în condiţii de vreme rea. Prima utilizare va fi în domeniul nuclear, pentru răcirea reactoarele nucleare. Cercetătorii au în proiect şi crearea unui senzor wireless care va fi alimentat din picăturile formate din condens, astfel că vor fi depistate depunerile ce reduc eficienţa reactoarelor.

Este clar că viitorul este al „autoalimentării”. De curând a fost descoperit un nou tip de energie autoregenerabilă: cea care transformă în electricitate vibraţiile utilajelor industriale şi ale podurilor.

Este vorba despre Alexander Selkirk, corsar de origine scoţiană, născut în 1676 în Lower Largo, un sat de pescari din Scoţia. În copilărie era un soi de copil-problemă care comitea diverse infracţiuni pe care biserica le considera scandaloase. După unul dintre acestea – se “expusese indecent “în timpul unei slujbe religioase – se îmbarcă pentru prima oară în viaţa sa pe o corabie. Devine în câţiva ani unul dintre cei mai cunoscuţi corsair ai flotei engleze, devenind comandantul galionul Cinque Ports, companionul navei de lupta Saint George. Urmează cîteva expediţii de capturare şi prădare a vaselor spaniole din Oceanul Atlantic, acţiuni deloc “ilegale” în acele vremuri.

Treptat Alexander Selkirk intră în conflict cu superiorul său, William Dampier-comandantul navei de luptă, ba chiar instigă de câteva ori echipajul să se răscoale împotriva lui Dampier. Pentru a se putea îmbarca pe un alt vas, insistă să fie lăsat să coboare pe prima insula întâlnită, alături de camarazii săi loiali. Dampier îi împlineşte dorinţa, dar nimeni dintre camarazi nu merge cu el, aşa că rămîne singur pe o insulă din arhipelagul Juan Fernandez, aflat la 700 de kilometri de Chile.

Vor trece patru ani şi patru luni până va fi salvat de vasul Duke, comandat de capitanul Woodes Rogers. La început, în aşteptarea unui vas, Alexander Selkirk rămâne pe ţărmul insulei, hrănindu-se cu scoici şi ceva peşti, citind din Biblia aruncată de pe vas de camarazii săi şi neîndrăznind să înainteze în interiorul insulei de teama sălbaticilor sau a altor creaturi pe care el le credea ca există pe insulă. După ce vede că venirea vreunui vas este o şansă din ce în ce mai îndepărtată, se aventurează spre interiorul insulei, cu câteva obiecte luate de pe corabie: o muschetă, praf de puşcă, o trusă de tâmplărie, un cuţit şi câteva haine.

Nu dă nici peste sălbatici, nici peste cine ştie ce creaturi periculoase, ci peste un adevărat paradis ce-l va salva de la moartea prin inaniţie: insula se dovedeşte a fi o uriaşă colonie de capre sălbăticite, lăsate probabil de primii navigatori europeni, precum şi o mulţime de copaci exotici ale căror fructe creşteau din abundenţă. Reuşeşte să-şi ridice două colibe şi un ţarc în care creştea capre. Singura problemă gravă era solitudinea, pe care o mai alină atunci când reuşeşte să domesticească câteva pisici.

Costurile totale ale construcţiei podului se apropie de 2 miliarde de dolari (aproximativ o treime din ele au fost suportate de firme private, iar restul, de către statul chinez). Înainte de a fi ridicat, timp de 10 ani au fost făcute  numeroase studii de fezabilitate şi au fost consultaţi peste 600 de experţi, pentru ca structura lui să reziste la desele taifunuri din zonă, precum şi la cedări ale terenului ori cutremure. Proiectanţii au prevăzut o “durata de viaţă” ce depăşeste 100 de ani.

În primul an de funcţionare, pe pod sunt estimate a trece circa 45000 de autovehicule zilnic. Viteza maximă a acestora pe traseul podului nu trebuie să depăşească 100 de kilometric la oră. Sunt, ca pe o autostradă, şase benzi de circulaţie, dar şi o “zonă de serviciu”, ca o insulă (întinsă pe 10.000 de metri pătraţi), pe care vor fi amenajate cu locuri de parcare, restaurante şi magazine ce vor oferi diverse servicii – de la cele medicale până la reparaţii auto.

Până la încheierea ridicării podului Hangzhou Bay, cel mai lung pod din lume se afla tot în China: podul transmaritim Donghai - 32 de kilometri, inaugurat în 2005.

Pentru locuitorii extremităţii sudice a Americii de Sud stilul de viaţă le-a fost schimbat, iar soarele este un duşman, nu un prieten. În anii ce au trecut de atunci, a crescut numărul celor ce suferă de boli de ochi, iar cel al îmbolnăvirilor de cancer a crescut de peste 10, cel mai frecvent fiind cel de piele.

După descoperirea găurii s-au luat şi primele măsuri: oamenii nu pot ieşi din casă fără ochelari de soare, şepci şi creme de piele cu factor de protecţie mare. Apoi a fost creat în Punta Arenas, cel mai mare oraş sudic din Chile, un centru de cercetări care verifică permanent “intensitatea” soarelui, instituindu-se un cod roşu, portocaliu, galben, verde al acestei intensităţi (asemănător celui meteo din Uniunea Europeană). Pe parcursul fiecărui an a fost în marea majoritate a zilelor codul roşu sau portocaliu, foarte rar galben şi niciodată verde.

În anul 1985 a fost încheiat Protocolului de la Montreal care prevede, printre altele, eliminarea clorofluorocarbonatilor la fabricarea frigiderelor şi aparatelor de aer condiţionat. Protocolul a fost respectat de toate ţările semnatare (inclusiv de SUA care nu a semnat nici oână azi Protocolului de la Kyoto), astfel că nivelul de clorină din atmosfera (principalul factor ce atacă stratul de ozon) s-a redus începând cu anul 2000, de la 29,5 kilometri pătraţi, la 23 kilometri pătraţi, şi continuă să descrească. Cercetătorii consideră această tendinţă ireversibilă, estimând că gaura de ozon care se întinde deasupra Antarcticii se va închide total în jurul anului 2050.

Cantitatea de calciu pe care o oferă acest soi de morcovi este cu 41% mai mare decât cea obţinută din consumul de morcovi obişnuiţi. Pentru obţinerea morcovului bogat în calciu, cercetătorii au modificat o genă din structura acestuia, care permite calciului să treacă mai uşor prin membranele legumei. Pentru a primi aprobarea de comercializare, leguma mai trebuie să treacă printr-o serie de teste. „Aceşti morcovi se cultivă sub monitorizare atentă, într-un mediu controlat”, a comunicat dr. Kendal Hirschi, coordonator al cercetării.

Modificări ale morcovului au mai fost realizate, încă din secolul XVII, când olandezii i-au modificat culoarea: din purpurie, în portocalie (culoarea steagului lor naţional). Şi alte legume au fost modificate. De exemplu, cartofii care conţin mai mult amidon şi mai puţină apă, ceea ce determină absorbţia unei cantităţi mai mici de ulei în timpul prăjirii, fiind astfel mai sănătoşi. În prezent, se lucrează la obţinerea unui soi de broccoli care să conţină o cantitate mai mare de sulforafan (substanţă care poate preveni cancerul).

Îmbunătăţirea conţinutului de substanţe nutritive reprezintă o chestiune de mare importanţă în viitor, ţinând cont că multe diete împotriva obezităţii sau pentru diferite alte boli nu conţin toate substanţele necesare organismului.

În estul continentului Antarctica a rămas stabilă calota glaciară, spre deosebire de gheţurile din vestul continentului şi de peninsula antarctică: în vest, topirea a fost de 132 de miliarde de metri cubi, iar în peninsulă, 60 de miliarde de metri cubi. Topirea acestor mase de gheaţă reprezintă la nivelul oceanelor o creştere anuală cu 0,5 milimetri a nivelului mărilor, suplimentară celei provocată de expansiunea termală (masă de apă este mai voluminoasă dacă se încălzeşte).

Grupul Interguvernamental de Experţi în materie de Evoluţie a Climei (GIEC) stabilise o limită minimă de creştere a nivelului oceanelor (până la sfârşitul secolului) la 18 centimetri, iar cea maximă la 59 centimetri, dar, în raportul oficial pe 2007, a renunţat să mai extrapoleze limita maximă de creştere a nivelului oceanelor până la sfârşitul secolului, din cauza incertitudinii rapidităţii topirii gheţarilor din Groenlanda şi Antarctica. Acest fenomen se va accentua şi din cauza diminuării capacităţii de reflexie a razelor solare asupra zăpezii şi a gheţii. Climate Institute din Australia comunica, printr-un studiu dat publicităţii în luna noiembrie, că, în următorii 100 de ani, nivelul mărilor ar putea urca cu 1,40 metri.

Conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), populaţia Terrei a fost de 6,6 miliarde, iar în România, de 21.565.100 mii de locuitori. Femeile reprezintă 51,3 % din numărul total al oamenilor din ţara noastră.

Îngrjorătoare este continua scădere a populaţiei tinere. Astfel, comparativ cu aceeaşi dată a anului precedent, numărul celor cu vârste de la 0 la 14 ani a scăzut cu 41.400 de persoane, în timp ce populaţia vârstnică (cei cu vârsta de peste 65 de ani) a crescut cu 5.400 de persoane. Populaţia adultă (cu vârste cuprinse între 15-64 de ani) reprezintă 69,7 %, mai puţin cu 9.100 persoane faţă de 1 ianuarie 2006.

Dacă se va menţine acelaşi nivel al fertilităţii, mortalităţii şi migraţiei externe, estimările INS prevăd o scădere cu 2,1 milioane de persoane a populaţiei din România până în 2025. Durata medie de viaţă a populaţiei este de 73, 98 de ani (în mediul urban ea este în medie, cu doi ani mai mare decât în mediul rural).

Mai pesimiste sunt estimările Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pentru perioada de până în anul 2050: populaţia României va scădea la 20,11 milioane de persoane în 2015, apoi la 18,41 milioane de persoane în 2025, ca în 2050 să ajungă la 13,31 milioane de locuitori. Pe planetă, vor fi atunci, conform BERD, circa 9 miliarde de persoane (o creştere anuală de 1,1%).

Gigantica coloană de fum, abur şi cenuşă a coborât treptat peste satele şi oraşele din satul Puebla, din vecinatate. Ramon Pena, directorul Planului Operativ condus de guvern, a declarat că actuala alertă cod galben nu se va schimba, ceea ce înseamnă că nu există pentru moment pericole pentru populaţia din zonă (să nu uităm că vulcanul se află la 60 de kilometri de Mexico City, capitala Mexicului). Vulcanul face parte din lanţul muntos Sierra Volcanica, fiind considerat al doilea vulcan din America de Nord, cu o înălţime de 5462 metri.

Norul vulcanic a apărut încă de la mijlocul lunii decembrie 2007, având, pentru început, 3 kilometri înălţime. Acum, prioritatea cercetătorilor şi a autorităţilor este să prevdă viitoarea erupţie, ţinând cont că există o distanţa mică faţă de aşezările omeneşti, iar în zonă trăiesc peste 20 de milioane de persoane.

Oamenii de ştiinţă susţin că ultima erupţie catastrofală a avut loc în urmă cu 1000 de ani. În anul 1994, după o “pauză” de 50 de ani, Popocatepetl a erupt pentru: erupţia a fost majoră, pe o rază de 25 de kilometri întinzându-şi gazele şi cenuşa. Populaţia din satele şi oraşele din vecinătate au fost evacuaţi. Tot de atunci, zona din jurul vulcanului, pe o rază de 12 kilometri, a fost închisă de autorităţi, fiind permanent supusă monitorizării. În anul 2000 a avut loc o nouă erupţie, iar zeci de mii de oameni au fost din nou evacuaţi.

Legendele aztecilor spun că Popocatepetl ar fi fost un soldat, îndragostit de fata regelui, prinţesa Iztaccihuatl. Aceasta, după un război din care iubitul ei nu se întoarce, se sinucide, crezându-l mort. Popocatepetl revine. Prea târziu, căci o găseşte moartă pe iubita sa. Îndurerat, el ar fi aşezat trupul neînsufleţit al fetei pe vârful unui munte, veghind-o cu o făclie aprinsă.

Mâncarea din Anul Nou să nu fie preparată din carne de pasăre, deoarece se va risipi norocul de peste an, aşa cum pasărea scormoneşte şi împrăştie ţărâna. De Revelion sa nu fie aruncat din casă nimic, nici măcar gunoiul, şi este bine să vă intre cineva în casă, decât să iasă, în prima zi a naului. De preferat cineva brunet, care aduce noroc, spre deosebire de blonde sau roşcate care aduc ghinion ;). Şi musai să fie bărbat, ca să vă meargă bine în casă, nicidecum femeie.

Cât despre spălat… e bine să faceţi baie de Crăciun, dar nu în prima zi din an. În schimb rufele trebuie să fie cu toate spălate înainte de 1 ianuarie. Iar de Revelion să purtaţi ceva nou ca îmbrăcăminte.

Atenţie la ce veţi avea în mână la miezul nopţii: bani – bogăţie, iubita/iubitul – dragoste, paharul – veselie. Predictibil, nu? Şi toate de bine. Iar dorinţa de la ora 24 sigur, zice-se, se va împlini în acel an. Masa de Revelion să fie plină la miezul nopţii, iar o lumină cât de mică să fie lăsată aprinsă până a doua zi. Faceţi mult zgomot la miezul nopţii (noroc cu artificiile) pentru a alunga spiritele rele. Nu înjuraţi, nu folosiţi cuvinte urâte în ajun de An Nou şi nu cumva să plangeţi în prima zi a noului an.

Dacă răstorni cutia de chibrituri, dacă verşi vin pe masă, dacă îţi ţiuie urechea, dacă dai de pomană, dacă atingi cocoaşa unui cocoşat , dacă… şi iar dacă…, atunci veţi avea noroc. Cam complicat, nu?! Şi de distrat, când ne mai distrăm??

În Rusia, noua construcţie este cel de-al doilea uriaş edificiu proiectat de, după celebrul turn denumit “Pomul de Crăciun al Moscovei”, care va fi inaugurat în 2011. Acest turn va avea 600 de metri înălţime, 118 etaje, fiind cel mai mare turn din Europa. Ultimele 7 etaje vor servi drept platformă pentru vizitatori.

Înfăţişarea “Insulei de cristal” va fi cu totul special: ca o piramidă spiralată sau, în viziunea altora, ca un vulcan. Denumirea “de cristal” vine de la faptul că pereţii exterior ai edificiului vor fi dotaţi cu panouri solare pentru alimentarea cu energie. Costul total al ridicării realizării construcţiei uriaşe sunt estimate la 4 miliarde de dolari. Poate şi de aceea mulţi ruşi o consideră ca un simbol al creşterii puterii economice a Rusiei.

Baza clădirii va avea diametrul de 701 metri. Vor fi înglobate în “Insula de cristal” 900 de apartamente de lux, 3.000 de camere de hotel, un teatru, un complex de fitness, un cinematograf, un muzeu, o şcoală internaţională pentru 500 elevi şi nenumărate spaţii comerciale.

Puţini români ştiu, însă, că Turnul Eiffel, simbolul Parisului, a fost realizat după o tehnologie descoperită în România, de inginerul român Gheorghe Pănculescu. Acesta, după ce a absolvit cursurile Politehnicii din Zürich, a ajuns să lucreze, la recomandarea scriitorului Vasile Alecsandri, în cadrul companiei “Eiffel “. A revenit în ţară în 1878 pentru a demara construcţia căii ferate Bucureşti – Predeal, ocazie cu care a inventat un sistem de îmbinare a traverselor de cale ferată, care avea să revoluţioneze domeniul construcţiilor metalice. Datorită noii metode de montare a şinei pe traverse în afara spaţiului căii ferate, Pănculescu a finalizat construirea liniei ferate în mai puţin de 12 luni - deşi termenul alocat a fost de cinci ani.

Gustave Eiffel a aflat de invenţia inginerului român şi s-a deplasat la Vălenii de Munte, în 1879, pentru a-l întâlni pe Gheorghe Pănculescu şi pentru a discuta despre noua metodă. Francezul a fost impresionat de ideea românului şi i-a propus aplicarea ei în proiectul său de înălţare a unui turn ieşit din comun, care să fie prezentat la Expoziţia Universală din 1889. Au discutat despre adaptarea tehnicii inventate de Panculescu la construcţia turnului, folosind subansamble metalice confecţionate la sol şi asamblate pe măsură ce se edifică lucrarea. Împreună au concretizat acest proiectul, care avea să devină unul dintre simbolurile lumii.

Iată o descriere a câtorva dintre noutăţile Nataliei SLS2:

• Ştergătoarele HeatFlexx, concepute de către Von Stach Products, sunt electrice, încălzite şi fără ramă. Acest tip de ştergătoare ajută la topirea gheţii şi a zăpezii care se depun pe parbriz şi au fost prezentate pentru prima dată la saloanele SEMA şi APPEX

• Motorul din aluminiu, V16 DiMora Volcano are cilindru variabil şi poate dezvolta 1200 de cai-putere.

• Roţile vor fi de 24 de inch, îmbrăcate în pneuri flat-free

• Saşiul şi caroseria vor folosi componente şi structuri aerospaţiale

• 50 de sisteme din interiorul maşini vor controla toată dotarea electronică, inclusiv cele mai noi sisteme de navigaţie, comunicare şi entertainment

• Climatizarea, ventilaţia şi aerul condiţionat vor fi controlate individual, de fiecare pasager

• Temperatura în habitaclu se va păstra constantă câteva ore, chiar dacă motorul va fi oprit.

• Scaunul din dreapta şoferului poate fi rotit la 90 de grade, dar şi reglat pe orizontală, spre dreapta, pentru accesul persoanelor cu handicap

Natalia va apărea spre sfârşitul anului 2008. 10 modele Natalia SLS2 au fost deja comandate de către Luxury Resort Villas - companie care deţine un lanţ format din 10 statiuni de lux în întreaga lume.

În acest buncăr proiectat de FBI (principalul organism de investigaţie al Departamentului de Justiţie din SUA) se va afla “Next Generation Identification”, adică cea mai completă şi mai performantă bază de date prin intermediul căreia, în numai câteva secunde, va fi identificat orice suspect. Un fel de megacreier sau Big Brother cu miliarde de date biometrice a zeci de milioane de persoane.

Statele Unite au deja milioane de date biometrice (Departamentul Apărării al S.U.A a stocat în ultimii ani date despre amprentele, ochii, chipurile şi chiar mostre ADN a circa 1,5 milioane de deţinuti irakieni şi afgani), dar viitorul sistem va permite să se afle, extreme de rapid, dacă o persoană se regăseşte pe lista de infractori sau terorişti urmăriţi internaţional. În jur de 100.000 de astfel de verificări, în fiecare zi, vor fi posibile după ce Next Generation Identification va intra în funcţie.

Podcopterul sau Automobilul zburător este de fapt un miniavion cu un singur motor, care nu depăşeşte 100 de kilometri pe oră. Elicea sa este plasată în spatele aparatului, într-un corp cilindric asemenea celor care protejează elicele minisubmarinelor. Această poziţionare face ca forţa de propulsie să se conserve mai bine, iar zgomotul să fie mai mic decât al elicopterelor.

Cheltuielile necesare întreţinerii podcopterului nu sunt mai mari decât cele alocate unui SUV. De asemenea, el încape în orice garaj obişnuit, dacă i se pliază aripile. Pentru decolare nu are nevoie de mai mult de 15-21 metri suprafaţă plană. Dacă, după urcarea pasagerilor, se întâmplă ceva neprevăzut cu ei, iar computerul nu primeşte comanda într-un interval anume, el va dirija automat podcopterul spre cel mai apropiat aeroport unde pasagerii să primească ajutor. Preţul podcopterului este de 50000 de dolari.

Automobilului zburător urmează să fie omologat de către Administraţia Aviaţiei Civile care trebuie şi să schimbe radical regulamentele de zbor, având în vedere că aprobarea podcopterului înseamnă deschiderea spaţiului aerian al SUA pentru mijloace de transport la îndemâna oricui.

Din păcate, realizarea la scară industrială a acestor fire este o mare problemă, deoarece insectele nu pot produce decât o cantitate limitată. Dar calităţile lor i-au determinat pe cercetători să găsească tehnici noi pentru a le obţine. Astfel, Masao Nakagaki, profesor la Universitatea Shinshu, Japonia, după 10 de ani de cercetare a reuşit să creeze unui fir de păianjen prin modificarea genetică a viermilor de mătase: prin injectarea de gene de păianjen din specia Nephila edulis în viermi de mătase. Noile fire conţin 10% proteine de păianjen şi 90%mătase natural.

Firele de păianjen modificate genetic sunt o soluţie pentru crearea de de fibre textile ecologice (din materiale reciclabile). La Universitatea Shinshu a fost creată pima pereche de şosete din acest tip de fibre, care deschide calea creării de obiecte de îmbrăcăminte ecologice şi mai sănătoase decât cele realizate din fibrele artificiale, produse din petrol.

Aceste şosete mult mai rezistente, mult mai elastice, sănătoase pentru organism şi reciclabile vor fi lansate pe piaţă în aproximativ doi ani.

Din ce este alcătuit Universul? Dacă materia obişnuită reprezintă numai patru până la cinci procente,ce este restul? Sunt câteva întrebări la care CERN caută răspunsuri. În anul 2000 a fost creată Quark-Gluon Plasma, o nouă stare a materiei care exista în primele momente de după Big Bang, având o densitate de aproximativ 20 ori mai mare ca a materiei nucleare. În 2001, a fost evidenţiată violarea parităţii de sarcină (CP violation), prin care se poate explica preferinţa existenţei materiei în raport cu antimateria.

În anul 2008 este prevăzut a intra în funcţiune un megaaccelerator de particule, un fel de maşină a timpului: Large Hadron Collider (LHC), un tunel circular lung de 27 de kilometri, situat la graniţa franco-elveţiană, în apropiere de Geneva, unde va fi recreat ceea ce s-a întâmplat în Univers la o fracţiune de secundă după Big Bangul din urmă cu 13,7 miliarde de ani. Ar putea fi numit şi cel mai rece “fridiger” al planetei, deoarece este realizat pentru a funcţiona la o temperatură de -271°C (zero absolut), temperatură mai scăzută chiar decât cea înregistrată în spaţiul cosmic.

În luna octombrie, CERN a sărbătorit 50 de ani de existenţă. În 1954, prin cooperarea celor 12 state membre la acea vreme (RFG, Belgia, Danemarca, Franţa, Grecia, Italia, Norvegia, Olanda, Marea Britanie, Suedia, Elveţia şi Yugoslavia), a fost înfiinţat drept un laborator european de cercetare ştiinţifică în domeniul fizicii nucleare, cu scopul facilitării colaborării ştiinţifice înre ţările membre. Astfel a fost realizat în comun o infrastructură de cercetare imposibil de realizat în mod independent de nici una din aceste ţări.

Celor 12 memebre iniţiale li s-au alăturat pe parcurs Austria (1959), Spania (1961), Portugalia (1985), Finlanda şi Polonia aderă (1991), Ungaria (1992), Cehia şi Slovacia (1993), Bulgaria (1999). Fiecare ţară membră finanţează proiectele CERN, urmând să dispună de descoperirile respective, spre deosebire de ţările care nu sunt memebre şi care nu pot beneficia de informaţiile CERN.

România este singura ţară dintre fostele ţări socialicte care nu este membră CERN, dar, până acum a semnat acordul de cooperare între Guvernul Romaniei şi CERN (2002). În prezent, la CERN lucrează peste 70 de fizicieni si ingineri romani.

Asteroidul Apophis („Distrugătorul”, în limba greacă înseamnă) a devenit interesant pentru astronomi în anul 2004 când au calculat traiectoria asteroidul Apophis ca fiind periculos de apropiată de Pământ în anul 2029, când el va ajunge până la 36.350 de kilometri de noi. Dacă nu se va întâmpla nimic, Apophis va reveni în anul 2036, când va ajunge şi mai aproape, la doar 8.000 de kilometri de Terra.

În anul 2013, în urma măsurătorilor continue a traiectoriei asteroidului, specialiştii din întreaga lume se vor reuni pentru a decide dacă şi ce măsuri vor fi luate pentru a evita o posibilă ciocnire. De ce abia în anul 2013? Pentru că atunci Apophis va trece printr-un coridor spaţial de doar 600 de metri, în care, datorită poziţiei celorlalte planete, radarele îl vor putea identifica cu precizie. Poziţia sa în acel an va indica precis dacă asteroidul ar putea lovi Pământul în anul 2036.

Este speculată de pe acum ideea trimiterii unei misiuni spaţiale în 2024, pentru a devia cursul asteroidului Apophis. Este la fel de posibil ca, până atunci, asteroidul să se lovească de alt corp ceresc, lovire care poate să-I devieze traiectoria îndepărtându-l sau apropiindu-l şi mai tare de Terra. „Chiar dacă vom monitoriza în permanenţă traseul asteroidului Apophis, vom decide dacă este cazul să organizăm o misiune spaţială abia după analiza datelor furnizate de radare în 2013, când vom şti sigur dacă există riscul unei coliziuni cu Terra”, a declarat Mary Cleave, directorul adjunct al Departamentului „Ştiinţe” al NASA.

În cele 4,5 miliarde de ani câţi au trecut de la formarea Terrei, asteroizi sau comete au lovit deseori suprafaţa planetei. Dimensiunea lor este cea care dă gradul de periculozitate pentru omenire: cele care au diametrul mai mic de 130 de metri pot provoca pagube doar dacă impactul se petrece într-o zonă locuită: ar putea muri câteva zeci de persoane. Cele cu diametrul între 130 şi 300 de metri produc pagube imense într-un perimetru mai larg, dar nu provoacă o catastrofă planetară. În schimb, cele de peste 300 de metri diametru pot duce la distrugerea vieţii pe Pământ. Dacă asteroidul are peste 1 kilometru diametru, chiar planeta însăşi este puternic afectată: o bucată din ea se poate desprinde, asteroidul se contopeşte cu ea putând apărea una sau mai multe planete total diferite de ce a fost Terra până atunci.

Apropierea unui asteroid pare nepericuloasă atâta timp cât traiectoria sa nu se intersectează cu cea a Pământului. Totuşi, pot interveni şi “accidente” neprevăzute. Un exemplu este cazul rdin anul 1994, care, spre norocul nostru, privea planeta Jupiter de care se apropia cometa Shoemaker-Levy 9. Astronomii, după ce au trasat traiectoria ei, au asigurat că aceasta va trece şi nu se va ciocni de Jupiter. Dar, fără niciun motiv, cometa s-a rupt treptat în 21 de bucăţi, unele chiar cu diametrul de peste doi kilometri, care au căzut pe Jupiter. Se poate întâmpla oricând şi în apropierea Terrei.

Istoria lor a fost comună, dar, foarte ciudat, nu există niciun mit, nicio legend străveche, nici vreo poveste sacră în care să fie menţionată prezenţa Lunii, în timp ce despre Soare, planeta Marte sau alte corpuri cereşti există o abundenţă de descrieri străvechi. Se pare că abia dupa marele Potop a fost şi ea “observată” de strămoşii noştri. În legendele din epoca pre-mayasa, bolta cerească este descrisă foarte amănunţit, dar nu se pomeneşte despre Lună decât în cele următoare perioadei Potopului. În cultura multor popoare există mitul Potpului care simbolizează apocalipsa, dispariţia omenirii, dar şi naşterea unei lumi noi.

Grecii au fost primii care au studiat Luna. În secolul III î.Hr., astronomul Aristarchus a estimat distanţa dintre Pământ şi Lună, analizand în timpul unei eclipse umbra lăsată de Pământ pe Luna: 60 de circumferinţe ale Pământului, distanţă pe care au confirmat-o după mii de ani astronomii.

În 1610, Galileo Galilei a construit un telescop performant prin intermediul căruia, pentru prima dată, a observat şi definit zonele întunecate şi luminoase ale Lunii aşa cum sunt ele în realitate: campii şi munţi. El a generat primele teorii care explicau prezenţa Lunii pe orbita Pământului prin captarea ei de către gravitatia Pământului, fenomen care ar fi cauzat şi Potopul.

În 1878, George Howard Darwin, fiul genialului evoluţionist, a emis prima teorie ştiinţifică despre Lună. Ea sună aşa: în vremuri străvechi, Terra avea o mişcare mult mai rapidă în jurul Soarelui decât o are în vremurile noastre. Aceasta, în combinaţie cu gravitaţia Soarelui, a determinat ruperea din planeta noastră a unei bucăţi: Luna. În 1882, Osmond Fisher (geolog) aduce un argument în favoarea teoriei lui Darwin junior: în Oceanul Pacific se află urma lăsată de ruperea/smulgerea imensei bucăţi din Terra. Este şi el susţinător al teoriei conform căreia atunci s-ar fi produs Potopul.

O altă teorie despre Lună aparţine lui Thomas Jefferson Jackson See (astronom) care susţinea că Luna avea, în momentul în care a aparut, o orbită la o distanţa mult mai mare de cea pe care se află de azi şi că un meteorit de dimensiuni enorme a lovit-o, “impingand-o” până a intrat sub influenţa gravitaţiei Pământului, ciocnindu-se cu acesta. Această ciocnire a cauzat cutremure, erupţii vulcanice şi schimbări dramaţice de tem­peratură şi presiune, respectiv Potopul.

Până în prezent, ştiinţa nu poate oferi dovezi certe despre existenţa unui cataclism ce a provocat o inundaţie globală (Potopul) sau a legăturii dintre Lună şi acest presupus eveniment.

Setul “Identigene” este o alternativă mult mai rapidă la testele medicale disponibile pe internet, dar specialiştii în genetică sustin că testele disponibile în farmacii nu sunt sigure şi, în lipsa unei persoane avizate, nu pot fi descifrate corect de către cumpăratori. “Doar pentru că un produs este disponibil, nu presupune implicit că este şi sigur, efficient sau că işi merită banii”, declara Kathy Hudson, director al departamentului de Genetică din cadrul Universitătii Johns Hopkins. Hudson susţine că cele mai multe dintre testele de stabilire a paternitătii unui copil, disponibile pe piaţa, nu au avizul de reglementare a medicamentelor acordat de Institutul de Sănătate Publică din Statele Unite.

Producătorii Sorenson Genomics au altă părere: interpretarea testelor ADN este cât se poate de simplă. Setul conţine trei beţisoare igienice pentru colectearea mostrei de salivă de la copil şi de la cei doi presupuşi părinţi- În cazul mamei, proba de saliva este opţionala, dar ea contribuie la mărirea gradului de sigurantă a testului, în ţimp ce prelevarea unei picături de salivă din cavitatea bucală a tatălui prezumţiv este suficientă pentru a clarifica rapid paternitatea unui copil. Apoi, beţisoarele puse separat în cutiuţe sunt trimise la laboratorul firmei, din Salt Lake City. Specialiştii multiplică şi coloreaza 16 segmente de AND conţinut în salivă, compară la calculator particularităţile specifice şi pot recunoaşte astfel care de unde provine. Marja de eroare este de unu la un milion.În decurs de cinci zile, rezultatele sunt comunicate prin poştă, fax sau pe un site web, protejat cu o parolă.

Reprezentanţii companiei americane amintite au declarat că aceste analize ADN se fac, în general, pentru “liniştea” pacientului, decât pentru a fi folosite ca probă în justiţie, deoarece, în cazul unui proces, se poate invoca faptul că probele astfel realizate nu sunt concludente.

Tot mai mulţi bărbaţi doresc să afle originea moştenitorilor lor. În Germania, potrivit experţilor, dintre cei 700000 de copii care se nasc anual în această ţara, 8-10%, nu provin de la partenerul stabil al mamei. De aceea, anual sunt efectuate aproximativ 50000 de teste pe an. “Tatăl poate, desigur, să-şi confirme bănuielile, dar rezultatul în acest caz, nu are valoare de dovadă”, a declarat Henriette Tewes, director al laboratorului Papacheck din Geesthacht/Schleswig-Holstein. Pentru ca testele să aibă valoare în justiţie, prelevarea trebuie facută oficial.

Expediţia chineză avusese drept obiectiv iniţial studierea grotelor artificiale din lanţul muntos Bayan Kara-Ula, aflat la graniţa dintre China şi Tibet. Întâmplarea a făcut să fie astfel descoperite nişte morminte care conţineau scheletele unor hominizi dintr-o rasă necunoscută: niciuna dintre fosile nu depăşea înălţimea de 1,38 metri, iar oasele extrem de subţiri susţineau cranii disproporţionat de mari. Ipoteza iniţială a cercetătorilor - că era vorba despre nişte primate ciudate, cel mai probabil nişte gorile de munte dintr-o specie nedescoperita - a fost spulberată, ele fiind găsite înmormântate precum oamenii!

Mai tulburătoare a fost descoperirea în apropierea mormintelor a unui disc de piatra, încrustat cu semne minuscule (în următoarele două decenii, alte peste 700 de discuri asemănătoare au fost descoperite în peşterile din Bayan Kara-Ula). Discul avea un diametru de 25-30 de centimetri,iar în centru era o gaură perfect sferică. Artefactul a fost trimis spre cercetare la Universitatea din Beijing, unde i s-a stabilit vechimea – 12.000 de ani. Inscripţiile misterioase nu au fost însă descifrate.

Primele menţiuni ce făceau referire la o ciudată rasă de oameni scunzi (nu aveau mai mult de 70-100 de centimetri) au apărut în secolul al XIV-lea: Sir John Mandeville, un aventurier englez, descria în jurnalul său întalnirea cu asemenea fiinte. Se pare că acele fiinţe ar fi trăit în Asia, în apropierea Chinei- puţin cunoscuta la ora aceea de majoritatea europenilor. Mandeville a fost şocat de aspectul fiinţelor, total diferit faţă de normele general acceptate ale vremii: dimensiuni extrem de reduse, asemănătoare unor copii, capul uriaş şi o durată de viaţă de numai câţiva ani. Însemnărilor lui John Mandeville nu le-a fost acordată importanţă, căci relatarile despre ţări îndepartate în care trăiau fiinţe fantastice, nu erau puţine la acea vreme.

Abia în 1958, profesorul Tum Um Nui, unul dintre cercetatorii chinezi care se ocupa cu studierea înscrisurilor neobişnuite, a anunţat decriptarea unui mesaj şocant de pe discurile de piatră. Deşi oficialitaţile chineze ii interzic anunţarea decriptării, acesta va publica traducerea textelor. Este vorba despre povestea unei nave venite din spaţiu, care s-ar fi prabuşit în munţii Himalaya. Supravieţuitorii accidentului se autodenumeau Dropa şi au ajuns să convetuiască paşnic cu triburile locale. Fosilele din peşterile din Bayan Kara-Ula nu ar fi fost altceva decat urmaşii ipoteticei rase.

În 1995 autoritaţile chineze au confirmat descoperirea unui trib necunoscut din care făceau parte circa 120 de indivizi, în regiunea Sichuan la cateva sute de kilometri distanţă de masivul Bayan Kara-Ula.Niciunul dintre membrii tribului nu depăşea înălţimea de 115 centimetri. Accesul strainilor în zonă a fost complet interzis.

Oamenii de ştiinţă au au negat iniţial existenţa unor fenomene necunoscute, explicând luminile de la suprafaţa mării ca fiind focurile din canoele indienilor Taino, iar pe cele de pe cer drept urme lăsate de meteoriţi. Abia în secolul XX, sutele de dovezi care semnalau lucruri mai mult decât stranii au determinat o abordare ştiinţifică şi o recunoaştere a realităţilor din Triunghiul Bermude. Au fost emiseipoteze referitoare la forte magnetice puternice, un vortex energetic sau hidraţi de metan, dar niciuna nu explică până la capăt fenomele bizare.

• Charles Berlitz, scriitor american, menţionează în cercetările sale desfăşurate în peste 26 de ani, peste 100 de cazuri de dispariţie ale unor vase, avioane sau submarine şi  peste 1000 de victime umane (considerate dispărute deoarece nu a fost recuperat niciun cadavru). Iată câteva dintre cazurile care nici acum nu au fost explicate:

• În septembrie 1799, vasul U.S.S. Insurgent a dispărut cu un echipaj de 340 de membri;

• În 1880 a dispărut vasul şcoala HMS Atalanta, cu toţi cei 290 de cadeţi aflaţi la bord. În Marea Britanie această dispariţie a fost considerata o catastrofă naţională.

• În 1909, Spray, vasul celebrului capitan Joshua Slocum - primul om care a făcut înconjurul într-o nava cu panze, lumii de unul singur. Vasul a dispărut fără urmă, fără ca vreun semnal de alarma sa fi fost transmis. Abia 15 ani mai târziu Slocum a fost declarat mort, iar misterul dispariţiei sale nu a fost elucidat nici până în prezent.

• În 6 martie 1918, vasul USS Cyclops este cazul soldat cu cea mai mare pierdere de vieţi omenesti înregistrata vreodata în Triunghiul Bermudelor: cei 309 membri.

• Freya şi Carroll A. Deering – doua vase care au dispărut la un interval de aproape 20 de ani, primul în 1902 iar al doilea în 1921. Ambele vase au reapărut la cateva zile de la data dispariţiei, plutind în deriva, fără niciun memebru din echipaj.

• În 1 decembrie, 1925, vasul Cotopaxi a dispărut cu toate cele 32 de persoane aflate la bord;

• În martie 1926, vasul comercial Suduffco a dispărut - 29 de persoane dispărute.

• În martie 1938, un vas comercial britanic a dispărut cu 38 de oameni la bord.

• În 1945, Zborul 19 –cel mai cunoscut caz din istoria dispariţiilor înregistrate în Triunghiul Bermudelor: o escadrilă formată din cinci avioane americane de luptă au dispărut cu toatele. Înainte de a dispărea de pe radar, comandantul celor cinci aparate a reuşit să semnaleze că acele busolelor de bord se rotesc haotic şi că apa marii şi-a schimbat brusc culoarea, devenind albă. Un al şaselea avion ce fusuese trimis în căutarea lor a dispărut şi el.

• În februarie 1948 a dispărut vasul comercial britanic Samkey – echipajul acea 43 de membri.

• În februarie 1963, petrolierul Sulphur Queen a disparut cu toţi cei aflaţi la bord – 39

• În 1973, Anita, un cargou norvegian cu un capacitate de 20.000 tone, a dispărut şi el în acea zonă. Este considerat cel mai mare vas înghiţit de Triunghi.

• În octombrie 1976, vasul comercial Sylvia L. Ossa a dispărut cu un echipaj de 37 de membri.

La fel de neexplicabil este cazul unui avion de pasageri Boeing 727 al companiei National Airlines din Statelor Unite. Timp de zece minute avionul a dispărut de pe ecranele radarelor, cu doar câteva minute înainte de a ateriza pe aeroportul din Miami. După aterizare, piloţii au declarat că nu ei au pierdut niciun moment legatura radio cu turnul de control. În momentul în care şi-au consultat ceasurile au observat că acestea rămăseseră cu zece minute în urmă. La fel şi ceasurile pasagerile prezentau aceaşi anomalie.

“Casa care dansează” - se află la Praga. A fost proiectată de un architect canadian, împreună cu unnul ceh. Construcţia ei a durat doi ani şi a fost inaugurată în 1996. Se pare că a fost inspirată din dansul lui Fred Astaire, dând senzaţia de unduire, dar este perfect gândită pentru a se locui în ea.

„Clădirea robot” - nu este altceva decât sediul Băncii Asia din Bankonk (Thailanda). A fost inaugurată în 1985, imaginea sa de robot fiind o dorinţă a bancherilor care au vrut să exprime astfel modernizarea sistemului bancar în era computerelor.

“Clădirea Ripley” - deşi pare o dovadă a vreunui cutremur, ea este sigură pentru locuire. A fost gândită de fondatorul ziarelor „Ripley’s Believe it or not”, care a lăsat prin testament dorinţa sa de a fi construită o clădire în acest stil care să amintească de marele cutremur (8 grade pe scara Richter) întâmplat în 1812.

“Casa 135 de grade” - numele ei vine de la înclinaţia pe care o are cu solul (de altfel, nu are un nume oficial). Nu este sediul vreunei instituţii, ci, pur şi simplu, este o clădire de locuinţe. Unde altundeva, decât în Japonia.

„Clădirea pe piloni Astra” era sediul fabricii de bere Astra, din oraşul german Hamburg. Etajele ei puteau urca sau coborî în jurul unui ax central. Construcţia nu mai există acum: a fost cumpărată la un moment dat de o fabrică de răcoritoare, iar acum, pe locul ei, este parcarea respectivei companii.

“Wonderworks” sau, dacă o priviţi cu atenţie, „Casa cu fundu-n sus” se află în SUA (Florida) şi atrage mii de turişti în fiecare an. În ea îşi au sediu peste o sută de locuri de joacă interactive.

„Casa strâmbată” nu e o iluzie optică, ci o clădire componentă a unui shopping center din Sopot (Polonia). A fost construită de arhitectul polonez Szotynscy Zaleski şi inaugurată în anul 2004.

Hotelul Sofitel - este inspirat din templele tradiţionale ale Japoniei. Se afă în Tokio şi are preţuri pe măsura unui superconfort în cele 72 de camere, 11 apartamente, 3 etaje pentru nefumători si 5 săli de conferinţă cu aparatură high-tech.

În 14 decembrie 2004 a fost inaugurat Podul Millau – cel mai înalt pod de vehicule din lume, dar şi cel mai frumos. Construcţia a început în octombrie 2001. Arhitectul Norman Foster şi compania Foster and Partners au proiectat şi construit viaductul lung de 2,5 km, susţinut de 7 stâlpi, asezaţi la intervale de 342 m. Pentru construirea sa au fost utilizate 36000 tone de otel şi 206000 tone de beton. Cel mai înalt stâlp şi cel mai înalt pilon ating 245 m, respectiv 343 m (mai înalt cu 16,15 metri decât Turnul Eiffel şi cu doar 38 metri mai “scund” decât Empire State Building). Garanţia construcţiei este pe 120 de ani.

Fiecare pilon al podului susţine 11 cabluri aflate în linie cu axa viaductului. Acestea susţin o platformă trapeziodală (înclinată la 3 grade de la S la N) unde sunt amplasate cele două culoare protejate de bariere contra vântului.

Valoarea totală a construcţiei a fost de aproximativ 320 milioane de euro. Traversarea podului (pe cele 6 benzi) costă 9 $ în lunile de vara şi mai puţin iarna. Viaductul face parte din Autostrada 75 (A 75) ce leagă nordul Europei de zona mediteraneeană.

Compania americană de consultanţă Gallup a creat un instrument eficient de măsurare a gradului de satisfactie al angajatului faţă de job-ul lui., respectiv un chestionar denumit Q12, extrem de simplu, care conţine 12 întrebări cheie pentru angajaţi. Pentru a construe acest chestionar, compania
Gallup a intervievat aproximativ un milion de angajaţi şi 80 de mii de manageri. “Când am iniţiat această analiză nu am ştiut că o să ne oprim la aceste 12 puncte. Dar, după ce am trecut mii de întrebări prin prisma noastra, acestea s-au dovedit a fi cele mai eficiente. Dacă poţi crea un loc de muncă în care angajaţii să răspundă pozitiv la aceste întrebări, atunci ai creat un loc de muncă excepţional” au declarat Marcus Buckingam şi Curt Coffman de la compania
Gallup.

Între cele 12 întrebări al chestionareaului nu apar cele referitoare la retribuţie, beneficii, management superior sau structură organizaţională hiar dacă, la primavedere acestea par a fi pentru majoritate expresii ale satisfacţiei date de locul de muncă. Explicaţia oferită de cei de la Gallup a fost că, deşi aunt aspecte importante, ele sunt cam la fel la orice angajat buni, slab sau mediocru, deci nu reflectă şi alte cerinţe pe care un loc de muncă ar trebui să le respecte pentru a avea angajaţi mulţumiţi. “Dacă plăteşti cu 20% sub media pieţei s-ar putea să atragi cu greu angajaţii. Dar aducând salariile şi beneficiile la nivelul pieţei nu vei ajunge totuşi prea departe”, a explicat Marcus Buckingam.

Un manager care vrea ca profitul firmei sale să crească, ar trebui să creeze condiţiile prin care fiecare angajat să se simtă bine în pielea lui. Activele şi pasivele deţinute de o companie reprezintă doar 60% din valoarea ei reală de piaţă, restul de 40% este dat de valoarea oamenilor, a angajaţilor companiei. Matei Bălăiţă, partener asociat al Gallup România explică acest aspect: “Acolo unde implicarea emoţională a angajaţilor faţă de companie a fost mai mică şi profiturile au fost mai mici. Într-o ecuaţie economică orice fluctuaţie, inclusiv gradul de mulţumire al oamenilor, afectează rezultatele financiare. Mult din valoarea unei companii o reprezintă nu atât clădirile, calculatoarele sau utilajele ci felul în care angajaţii relaţionează între ei”.

În România, chestionarul Q12 a fost aplicat de către Gallup România în mai multe companii. “În urma aplicării Q12 pentru angajaţii Transelectrica am descoperit că unele unităţi au scoruri mai mici şi unele mai mari. În unităţile în care rezultatele chestionarelor
Gallup au fost mari, deci acolo unde angajaţii s-au dovedit mulţumiti de locul lor de muncă şi rezultatele financiare au fost mai bune. Asta înseamnă că pentru a creşte profitul unor unităţi trebuiau îmbunătăţite condiţiile de muncă pentru angajaţi. O mare problemă în Transelecrica este fluctuaţia de personal, mai ales a angajaţilor tineri.”, a declarat Matei Bălăiţă. 

Concluzia cercetătorilor de la
Gallup este că nu doar angajaţii, ci şi managerii lor trebuie să participle la programe de formare/educare.